Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos este beneficiarul proiectului din domeniul educaţiei şcolare Erasmus+, Mobilități în domeniul Educaţiei şcolare, Action 4 future (Acțiune pentru viitor), aprobat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale cu numărul 2022-1-RO01-KA122 – SCH – 000073049, care se implementează în perioada 1 septembrie 2022 – 30 iunie 2023.
Proiectul a oferit oportunități de dezvoltare de competențe profesionale prin activități de mobilitate internațională pentru cadre didactice, precum și activități de mobilitate de învățare pentru elevi cu deficiențe de vedere. Astfel, în acest sens un număr de patru cadre didactice din școală au participat la cursul de dezvoltare profesională organizat de Europass Teacher Academy din Oulu, Finlanda – Social-Emotional Learning and Safety Skills in Finnish Education. După finalizarea cursului, cadrele didactice participante au diseminat experiența celorlalți colegi prin organizarea de workshop-uri în cadrul școlii și realizarea unui ghid de bune practici în învățarea socio-emoțională.
Totodată, în perioada 22.05. – 25.05.2023, un grup de patru elevi cu deficiențe de vedere, însoțiți de patru cadre didactice din cadrul Liceului Special „Moldova” Târgu Frumos, au participat la activități educaționale din Școala Kepez Ozel Egitim Uygulama Okulu II. VE III. Kademe, Antalya, Turcia. Prin această mobilitate, s-au atins obiective ale proiectului, cum ar fi: conștientizarea diversității culturale, îmbunătățirea competențelor digitale și a abilităților interpersonale. Noile competențe dobândite au fost înscrise în documente de mobilitate europeană, Europass, iar cadrele didactice îndrumătoare și însoțitoare au primit certificate de participare.
În perioada 02 – 10 martie 2023 organizăm concursul de dosare pentru selecția participanților în cadrul proiectului Action 4 Future, pentru cursul Social-Emotional Learning and Safety Skills in Finnish Education, desfășurat în Oulu, Finlanda , în perioada 03 – 08 aprilie 2023.
Pentru detalii și alte informații cu privire la procedura de selecție, respectiv detalii despre curs vă stăm la dispoziție.
Echipa de proiect :
Profesor Grosu Marcela
Profesor Doru Gabriela
Profesor Iftode Liliana
Director, Profesor Condrea Cătălin Constantin
1. Prima mobilitate a proiectului Action4Future, finanțat de către Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+ , a avut loc în perioada 5 – 11 noiembrie 2022, în Split, Croația.
Echipa care a participat la stagiul de perfecționare în cadrul cursului „Mastering soft skills and Growing Emotional Intelligence using Mindfulnessd” a fost formată din 4 cadre didactice, și anume: profesor educator Doroșcan Oana, profesor educator Cîtea Cornelia, profesor psihopedagog Ciurea Ioana, profesor psihopedagog Rîznic Cătălina – cadre didactice a Liceului Special „Moldova” , Târgu Frumos.
Experiența a fost una deosebită, elementele specifice sistemului de învățământ croat au îmbinat teoriilor cu experiențele practice de SEL, dar și cu povești despre locuri, tradiții și obiceiuri.
În urma participării, la revenirea în țară, cadrele didactice au diseminat, în cadrul unor workshopuri , informațiiledespre cunoștințele elementare SEL, noile metode EdTech pentru a promova SEL prin metoda mindfulness, atât în rândul celorlalte cadre didactice, cât și a elevilor, urmând ca ulterior să realizeze, alături de echipa de proiect, o broșură de bune practici din cadrul experiențelor din cadrul mobilităților.
2. Cea de a doua mobilitatea a avut loc în perioada 15 – 17 ianuarie 2023 , și anume vizita pregătitoare Fluxului de Short mobility a elevilor cu deficiențe de vedere și a cadrelor didactice însoțitoare din cadrul proiectului Erasmus + ACTION 4 FUTURE în cadrul Școlii din Antalya, Turcia.
Mai întâi a avut loc o întâlnire în mediul online cu partenerii noștri din Kepez Ozel Egitim Uygulama Okulu II. VE III. Kadem, Antalya, Turcia, o întâlnire profesională și caldă în care am discutat următorii pași pe proiect, și am stabilit scopul principal și anume elaborarea unui learning agrement comun între partenerii educaționali.
Ulterior, vizita pregătitoare, realizată de cadrul didactic Grosu Marcela, s-a dovedit una fructuoasă în sensul că s-a creionat, împreună cu echipa din Antalya, programul de învățare pentru elevii care vor merge în mobilitate. Școala oferă un spațiu generos, cu multe ateliere de lucru pentru viață independentă, cu metode de învățare adaptate și profesori inimoși.
Din păcate mobilitatea propusă pentru perioada 13 – 17 februarie 2023, a fost amânată, fapt cauzat de situația actuală a Turciei, școlile fiind închise prin ordonanța de urgență a Ministerului Educației din Turcia. Astfel, din motive pertinente echipa a decis amânarea acestei mobilități și continuă să mențină legătura cu membrii echipei școlii gazde.
[gallery_bank type=”images” format=”thumbnail” title=”true” desc=”false” responsive=”true” display=”all” sort_by=”random” animation_effect=”” album_title=”true” album_id=”3″]
1. În urma rezultatelor Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Liceul Special „Moldova”, Târgu Frumos, a obţinut pentru proiectul Action4Future (Acțiune pentru Viitor)
Acțiunea Cheie 1 – Educația Școlară (SCH), cu numărul 2022-1-RO01-KA122-SCH-000073049, un grant în valoare de 27335 euro.
Astfel, atât profesori, cât și elevi vor participa, în afara țării, la activități de învățare, respectiv formare continuă (cursuri structurate și activităţi de tip job shadowing), contribuind la dobândirea de cunoştinte şi competenţe pentru profesioniştii implicaţi în domeniul educațional. Perioada de derulare este 01 septembrie 2022 – 30 iunie 2023.
Vom reveni cu detalii privind selecția participanților.
Echipa de proiect :
Profesor Grosu Marcela
Profesor Doru Gabriela
Profesor Iftode Liliana
Director, Profesor Condrea Cătălin Constantin
2. În perioada 06 – 21 septembrie 2022 organizăm concursul de dosare pentru selecția participanților în cadrul proiectului Action 4 Future, pentru cursul Mastering soft skills and Growing Emotional Intelligence using Mindfulness desfășurat în Split, Croația în perioada 05 -11 noiembrie 2022.
Participanții la acest curs își vor putea consolida cunoștințele elementare SEL, se vor familiariza cu elementele de abilități de siguranță, vor utiliza noilor metode EdTech pentru a promova SEL, vor crea planuri de lecție corespunzătoare acestei metode. De asemenea, cadrele didactice vor avea posibilitatea de a-și îmbunătăți conștiința de sine, controlul emoțional, automotivarea, empatia și abilitățile de relaționare prin metoda mindfulness.